Nu mulți entuziaști învață limbi din punctul de vedere alteoriile lor. De obicei, este interesant să vorbim doar cu străinii în dialectele lor, în loc să înțelegem de ce verbele și adjectivele se comportă într-un fel sau altul. Cu toate acestea, lingvistica este extrem de interesantă și vă ajută să răspundeți la întrebări precum: "Limba engleză este inflexională sau aglutinantă?" Avantajul practic pentru laic nu este mult în această privință, deși, înțelegând teoria, se poate înțelege cum funcționează "limbile" și continuă să le studiezi aproape intuitiv.
Oamenii obișnuiți pur și simplu comunică fără a analiza modul în careei o fac, și de ce unele sau alte expresii stabilite sunt exact așa cum sunt. Cu toate acestea, există și cei care sunt interesați de ce reguli sunt construite diferite adverbe. Iar acei oameni care erau interesați de acest lucru cu mult înainte de vremea noastră au inventat literalmente știința pe care o cunoaștem acum ca fiind lingvistică. Acum este dificil să spun cine și-a pus rădăcinile, pentru că astăzi această disciplină este împărțită într-un număr imens de ramuri. Dar în ceea ce privește lingvistica modernă, fondatorul său poate fi numit om de știință american Leonard Bloomfield. Activitatea sa activă a apărut la începutul secolului al XX-lea și a reușit să-i inspire pe urmașii săi nu numai pentru a dezvolta teorii, ci și pentru aplicarea lor practică.
Aproximativ în același timp, tipologia utilizată,care a caracterizat limbile mai mult sau mai puțin dezvoltate pe baza semnelor foarte convenționale, a fost respinsă. Această problemă nu a fost acordată până în mijlocul secolului al XX-lea, când a fost adoptată o nouă clasificare bazată pe ideile lui Friedrich Schlegel și Wilhelm von Humboldt. Tipurile morfologice de limbi - amorfe, aglutinante, inflexionale - au identificat doar ultima. Cu unele adăugiri, ea continuă să fie folosită acum.
Lingvistica modernă folosește următoarea clasificare:
1. Prin trăsături gramaticale:
2. Conform caracteristicilor morfologice:
Aceste două categorii nu ar trebui confundate, deșiDe fapt, aproape toate limbile de izolare coincid cu limbile analitice. Cu toate acestea, aici sunt luați în considerare factori complet diferiți. Și morfologia în acest caz este mult mai interesantă.
Acest termen este folosit nu numai în lingvistică,dar, de asemenea, de exemplu, în biologie. Dacă te referi la latină, care este, ca să spunem așa, "mama" celor mai mulți termeni, traducerea literală va suna ca "lipirea". Aglutinante tip de limbaj sugerează că formarea de noi unități lexicale are loc prin atașarea la baza sau rădăcina pieselor suplimentare (afixe): .. sufixe, prefixe, etc. Este important ca fiecare dintre formant corespunde doar o singură valoare, în cazul în care nu există practic nici o excepție în regulile de declenare și conjugare. Există o opinie că acest tip este mai vechi și mai puțin dezvoltat comparativ cu cel inflexiv. Cu toate acestea, există o confirmare a punctului invers, astfel încât nu există niciun motiv să se considere limbile mai aglutinante ca fiind mai primitive.
Exemplele sunt destul de diverse: Fino-ugrice și turcice, mongolă și coreeană, japoneză, Georgia, India și unele țări africane, precum și de cele mai multe adverbele artificiale (esperanto, Ido) aparțin acestui grup.
Fenomenul de aglutinare poate fi luat în considerare în exempluLimba kirghiz, în care există o unitate de dictionare, care poate fi tradusă în limba rusă ca "dostrum". "Dos" este fundația care înseamnă "prieten". Partea "torus" desemnează un plural. "Mintea" poartă semnul de apartenență la prima persoană, adică "a mea". În cele din urmă, "a" denotă cazul dativ. Rezultatul este "prietenii mei".
În acest grup, formanții implicați în formarea cuvintelor pot avea câteva trăsături gramaticale, legate în mod inextricabil. De exemplu, apare în limba rusă.
În cuvântul "verde" există un sfârșit al lui, combinând imediat semnele cazului dativ, genul singular și masculin. Astfel de formați se numesc inflexiuni.
În mod tradițional, acest tip de limbă includeaproape toate grupurile indo-europene: germană, rusă, latină și, de asemenea, semitică și Saami. Cercetătorii au observat tendința de pierdere a inflexiilor ca evoluție a vorbirii. Deci, în trecut, engleza a aparținut, de asemenea, acestui grup, iar acum este de fapt aproape analitică cu păstrarea câtorva rudimente. Un alt exemplu de transformare poate fi numit armean, care a fost influențat de dialectele caucaziene și trecut în categoria corespunzătoare. Acum este un limbaj aglutinant.
Acest tip este caracterizat de o absență practică completă de morfeme. Formarea cuvintelor se întâmplă mai ales cu utilizarea cuvintelor oficiale, a structurii rigide în propoziții și chiar a intonării.
Un exemplu excelent pentru această categorie esteLimba chineză clasică, în care nici un fel de concepte, cum ar fi declinarea unor părți ale vorbirii și conjugarea verbelor. Pentru a indica dacă a existat o acțiune în trecut sau dacă se va întâmpla în viitor, sunt folosite circumstanțele de timp și uneori și cuvintele oficiale. Pentru exprimarea afilierii se folosesc legături și pentru formularea de întrebări se utilizează particule speciale. În același timp, o înțelegere corectă a semnificației propozițiilor se realizează datorită ordinii stricte a cuvintelor. O situație similară se observă și în vietnamezii, khmerii, laoțieni.
Foarte aproape de acest tip și engleza, au pierdut aproape complet semnele de inflexibilitate.
Această categorie relativ nouă, care nu este inclusă întipologia clasică, are multe în comun cu aglutinarea. De fapt, aceste două fenomene sunt de o natură și se întâmplă adesea împreună. Cu toate acestea, lingvistica le distinge, având în vedere că, dacă aglutinarea afectează doar cuvântul, atunci încorporarea poate fi observată în întreaga frază, adică o unitate poate fi exprimată într-un complex complex verbal-nominal.
Separat, acest tip nu este izolat, preferândnumiți aceste sau alte adverbe forme transversale, dacă acestea poartă ambele semne de inflexibilitate și pot fi clasificate în unele aspecte ca fiind un limbaj aglutinant. Acestea sunt ruse, caucaziene, Hamito-Semitice, Bantu, America de Nord și altele. Acestea sunt de obicei simplu numite sintetice, indicând gradul de inflexiune.
Fie ca atare, este destul de dificil să ieșițilimbaj aglutinant, inflexional, de izolare și încorporare în formă pură. Într-un fel sau altul, aproape fiecare exemplu va purta trăsăturile mici ale celorlalte. Acest lucru se datorează atât evoluției, cât și interacțiunii strânse a limbilor în lumea modernă cu un număr mare de împrumuturi și de urmărire.
Timp de câteva decenii, cercetătorii au construitTeorii despre ce tipuri sunt considerate mai moderne și perfecte. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat progrese serioase în această direcție. Faptul este că în procesul de dezvoltare limbajul poate schimba tipologia, uneori chiar de mai multe ori. Aceasta a devenit într-un anumit moment motivul pentru care clasificarea a fost dezamăgită de aproape o jumătate de secol.
Cu toate acestea, acest subiect în sine este foarte distractiv, iar lingvistica modernă oferă mai multe teorii înrudite:
